duminică, 6 septembrie 2009

Afacerea MEDICAL TRUST

image

Suferinţa pacienţilor internaţi în Spitalul Judeţean este tratată cu lipsa medicamentelor şi hrană de coşmar

Cu toate că oamenii se plâng de calitatea mâncărurilor care le sunt aduse în găleţi iar conducerea unităţii spitaliceşti are în vedere şi colaborarea cu alte firme de catering, Medical Trust continuă să îndoape pacienţii cu lături.
Bolnavii internaţi la Spitalul Clinic Judeţean din Arad mai au de aşteptat până când mâncarea pe care o primesc să fie comestibilă. Cel puţin aşa reiese din spusele lui Bogdan Totolici, managerul general al celei mai mari unităţi spitaliceşti din oraş. Asta pentru că, în urma negocierilor pe care conducerea   le-a purtat în cursul zilei de ieri cu reprezentanţi ai Medical Trust, compania braşoveană care asigură furnizarea hranei bolnavilor, contractul de prestări servicii valabil până în luna decembrie 2009 merge mai departe.

Un patron „penal"
Firma braşoveană de catering care asigură hrana pacienţilor din Spitalul Clinic Judeţean aparţine fostului deputat PSD, Maior Lazăr Dorin, cunoscut pentru trecutul său presărat, de-a lungul vremii, de tot soiul de picanterii. Astfel, după ce în 2006 a fost anchetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie sub acuzaţia de şantaj, Maior a mai fost implicat în numeroase agresiuni şi reglări de conturi soldate cu violenţă, în urma cărora s-a ales cu cercetări penale în oraşul de baştină. Apoi, omul de afaceri braşovean s-a rezumat la a face bani prin intermediul firmei de catering Medical Trust, al cărei acţionar este.
Ultimatumuri şi ameninţări
În schimbul contractelor importante încheiate cu diverşi clienţi mari din ţară, Maior le oferă, cel puţin beneficiarilor din spitalele arădene, lături în loc de mâncare şi declanşează adevărate războaie soldate cu ultimatumuri împotriva acelora consideraţi rău-platnici. Un asemenea ultimatum a fost lansat, în luna iunie, împotriva conducerii de la acea vreme a Spitalului Judeţean din Arad. Au urmat sincopele în furnizarea alimentelor, sub motivaţia că Medical Trust nu şi-a încasat facturile pentru prestările de servicii furnizate unităţii spitaliceşti. Cu toate că Mirandolina Prişcă, managerul de la acea vreme, şi-a manifestat nemulţumirea faţă de serviciile Medical Trust şi a luat în calcul varianta rezilierii contractului înainte de termenul prevăzut, compania braşoveană de catering a continuat furnizarea aşa-zisei hrane pentru pacienţi. Nici proaspăt numitul manager al Spitalului Clinic Judeţean nu  poate spune că este mulţumit de calitatea serviciilor de catering însă nu a apelat la măsura extremă a rezilierii contractului înainte de termen ci a preferat să poarte negocieri cu alte companii de profil. În cursul zilei de ieri, conducerea Spitalului Clinic Judeţean şi reprezentanţii Medical Trust au convenit să îşi continue parteneriatul. 

Totuşi, colaborarea continuă
Decizia adoptată ieri este una surprinzătoare, având în vedere că ea a fost luată  în ciuda protestelor pacienţilor legate de calitatea hranei şi a măsurilor de precauţie ale conducerii spitalului, materializate în negocieri cu alte firme de catering. În timp ce conducerea Spitalului Municipal a reziliat contractul de prestări-servicii cu Medical Trust şi urmează să se întâlnească , la finele lunii, în instanţă cu firma braşoveană de catering, Bogdan Totolici rămâne la nivelul declarativ, asigurând că are în vedere chiar şi viitoare negocieri cu firme din Ungaria, ale căror oferte sunt, de departe, mai tentante. Despre termenul de expirare al  contractului  încheiat cu Medical Trust, managerul Spitalului Clinic Judeţean spune că acesta nu este „bătut în cuie" până în decembrie: „luna decembrie este termenul-limită pentru contractul încheiat cu Medical Trust. Cu toate acestea, colaborarea se poate sista înainte de acest termen. Am dorit să ne întâlnim astăzi cu cei de la firma care distribuie alimente pacienţilor pentru a afla care este punctul lor de vedere în ceea ce priveşte colaborarea cu Spitalul Clinic Judeţean.
Contractul cu Medical Trust conţine o clauză prin care partenerul poate să renunţe la colaborare înainte de împlinirea termenului prevăzut. Acesta este şi motivul care   ne-a determinat să ne luăm anumite măsuri de precauţie, materializate în negocieri cu alte firme de catering. Nu ne putem permite să lăsăm bolnavii fără mâncare de câte ori partenerul nostru refuză să furnizeze hrana. Spre exemplu, zilele trecute, când pacienţii au fost lăsaţi fără mâncare, am fost nevoiţi să apelăm la serviciile unei firme de catering din oraş", explică Bogdan Totolici. Managerul nu doreşte să comenteze despre implicaţiile politice care fac parte integrantă a situaţiei tensionate din spital, însă asigură că: „oamenii care mă susţin în demersul menit să rezolve problemele manageriale nu au nicio culoare politică. La rândul meu, sunt apolitic şi consider că prioritară în acest moment este rezolvarea problemelor spitalului şi nu tot felul de jocuri politice".

Pacienţii preferă să arunce hrana
După ce hrana a întârziat preţ de câteva ore zilele trecute, pacienţii de la Judeţean au fost ieri, la orele prânzului, „răsfăţaţi", din nou, cu lături din belşug. Oamenii şi-au făcut un obicei din a nu gusta lăturile marca Medical Trust şi preferă să se hrănească din proviziile aduse de acasă de aparţinători. Astfel, pseudo-mâncarea pe care o primesc în baza contractului cu firma braşoveană de catering rămâne, în cele mai multe dintre cazuri, neatinse. Cu totul dramatică este situaţia pacienţilor  care nu au aparţinători şi sunt obligaţi să îndure supliciul de a se hrăni „de la găleată". Despre mâncarea pe care o primesc din partea spitalului, bolnavii au doar vorbe de ocară: „Să mănânce lăturile astea cine le-a făcut! Noi nu suntem porci, suntem oameni bolnavi. Aşa cum ne aduc mâncarea, în găleţi, aşa şi pleacă din saloane cu ea. Nu au decât să îngraşe porcii cu aşa ceva. Câteva  zile ne-au adus mâncare foarte bună de la o firmă din Arad. Avea culoare, avea gust, chiar ne-am dori să primim în fiecare zi hrană ca aceea. Acum, iar au venit cu mizeriile astea de ţi se face rău numai când te uiţi la ele. Uitaţi-vă la pilaf: arată rău şi nu are niciun gust. Aşa a fost şi grişul de aseară. Au spus că e făcut cu lapte, dar era un terci fiert în apă şi fără gust", spune M.S, internată de două săptămâni la secţia de Chirurgie Plastică. „Nu am mai pomenit o asemenea bătaie de joc la adresa unor oameni aflaţi în suferinţă! Este strigător la cer să le oferi pacienţilor aşa ceva. Cred că niciunde în lumea asta nu s-a mai pomenit ca bolnavii să fie hrăniţi mai rău decât nişte animale: mâncare fără gust, adusă în găleţi, cine ştie în ce condiţii de igienă, de nici nu îţi vine să te apropii de ea. De exemplu ieri, am primit muştar şi ketchup ambalate în nişte pungi de plastic. Aşa ni se aduce şi gemul. Cum să le mănânci? Le-am aruncat la gunoi imediat. Ce nu înţeleg e cum îşi permit să ne batjocoreascâ pe banii noştri. Sunt salariată şi mi se reţin lunar banii pentru sănătate. Acum, când am ajuns în spital, sunt tratată ca un câine. Nici un câine nu are parte de asemenea tratament, dacă mă gândesc mai bine. Îmi pare rău că nu mi-am ascultat familia şi nu am mers în Ungaria să mă internez. Îmi este ruşine să recunosc, dar nu am fost tratată niciunde mai rău decât în ţara mea", completează o mai tânără pacientă, uşor iritată că numele i-ar putea fi dezvăluit. La etajul superior, aceeaşi atitudine de refuz a pacienţilor le determină pe infirmiere să pună mâncarea în găleţile în care a fost livrată. După ce, zilele trecute, mai mulţi pacienţi internaţi în Spitalul Municipal s-au ales cu toxiinfecţii alimentare după ce au mâncat din alimentele furnizate de aceeaşi Medical Trust, bolnavii de la Judeţean au devenit şi mai reticenţi: „eu m-am internat de bolnav ce eram şi nu vreau să mă îmbolnăvesc mai tare în spital. Cum să pun eu gura pe resturile care ne sunt date drept mâncare? Nu mai ştiu exact ziua când, la cină, am primit un fel de salam cu mucegai pe el. L-am şi aruncat, că nu îl mănâncă nici un animal, darămite un om bolnav", mărturiseşte şi Gheorghe L.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Operatorul acestui site nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
 

Feed comentarii Comentarii (5 Scrise):

Anonim In 21.08.09, 17:43
avatar
Nu mi se pare corect sa se vorbeasca asa despre mancare cand statul nu asigura hrana bolnavului mai mult de 7 ron
sincer numi permit sa mananc trei mese pe zi cu 7 ron
Mancarea nu este ca si acasa dar totusi se face mancare si pe perioada de criza Nu sunt in spital internat dar am tinut sa va instintez situatia creata de tara noastra Romania Va multumesc
 
gabi In 21.08.09, 15:03
avatar
gresit,fosta a concubinat 4 ani cu firmele.........
 
mirandolici In 21.08.09, 10:28
avatar
totolici este total apolitic dar portocaliu de la o posta.pupila fostei menegerese executa intocmai ordinele acesteia siintra in conflictele generate de aceasta pentru....stim toti pentru ce.
intrebarea este de ce pesedeii acepta aceasta situatie
veti auzi in curand de smecheriile apoliticului tototlici..foame mare monser
 
PERFECT In 21.08.09, 09:33
avatar
bravo, MONICA
fa ordine . scrie toate mizeriile din spitale. indruma cetatenii spre UNGARIA. acolo gasesti calitate . se respecta OMUL. aici esti tratat, nu ca cetatean, nu ca pacient, ci ca animal, care trebuie sa dai SPAGA...pt. orice kkturi!
 
nu da cu.....pietre In 21.08.09, 08:48
avatar
va mai mirati de exodul pacientilor spre
ungaria!
continutul articolului este precum titlu,in fond ce propune distinsa
autoare,invirtindu-se in jurul subiectului ,impartiala ,fireste!
cron